În practică, înseamnă acel moment când copilul tău declară solemn că „pantoful e rege” și tu, adultul obosit după lungi ore de ședințe interminabile, alegi să îl saluți respectuos: „Trăiască regele pantof!”

Puțină teorie (promitem că nu doare)

Conceptul de joc al absurdului a fost studiat în psihologie și pedagogie ca formă de dezvoltare a gândirii divergente – adică exact acel tip de gândire care le permite copiilor să găsească soluții neobișnuite la probleme obișnuite. Jean Piaget vorbea despre „dezechilibrul cognitiv” ca premisă a învățării: atunci când ceva nu are sens, mintea caută sensul. În jocul absurdului, copiii provoacă acest dezechilibru cu plăcere.

Mai târziu, teoreticienii teatrului (de la Beckett la Ionesco) au arătat că absurdul nu e lipsa de sens, ci căutarea sensului acolo unde logica refuză să intre. Copiii o fac instinctiv. Noi, adulții, am cam uitat cum.

Tipuri de joc al absurdului (și exemple amuzante din viața reală)

1. Jocul de inversare – copilul dă lucrurilor alte roluri: „Cățelul e profesorul, eu sunt osul și tu ești examenul.”
→ Dezvoltă gândirea simbolică și empatia.

2. Jocul de nonsens verbal – inventează cuvinte precum „mâțogravion” sau „buburuză de patru ori marțea.”
→ Îmbogățește limbajul și curajul de a se exprima liber.

3. Jocul absurdului logic – face afirmații intenționat imposibile: „Eu dorm când sunt treaz.”
→ Antrenează raționamentul și simțul umorului.

4. Jocul de roluri imposibile – copilul devine „super-eroul care salvează guma de mestecat lipită pe pantofi.”
→ Stimulează creativitatea și perseverența.

De ce este bun pentru creierul copiilor (și pentru sănătatea părinților)

Neurologii au descoperit că atunci când copiii se joacă absurd, se activează simultan zonele asociate imaginației, limbajului și reglării emoționale.
Pe scurt: absurdul îi face mai inteligenți, mai relaxați și mai fericiți.

Pentru părinți, beneficiul e altul: râsul absurd este un antidot pentru stres.
Îți amintești când copilul tău a intrat în cameră purtând o găleată pe cap și a anunțat că este „regele găleții fericite”?
Atunci ai râs sincer. Și, fără să știi, ai jucat și tu un rol terapeutic: acela de părinte prezent, disponibil și jucăuș.

Testimoniale din lumea reală

Andreea, mama Emei: „Am învățat să joc absurdul de la fiica mea de cinci ani. Când mi-a zis că broccoli e ‘norul verde de pe pământ’, am renunțat să o mai conving că trebuie să-l mănânce. L-a gustat singură, râzând.”
Raluca, mamă cu 7 ani de experiență și un perete ușor pătat de fiul ei Iustin: „Soțul meu a inventat cu băiețelul un joc absurd: ‘Cursa melcilor turbo pe pereți’. A durat două săptămâni, dar copilul a început să povestească mult mai coerent și să aibă mai multă răbdare.”
Mihaela, părinte inovator și câștigător la somn: „Eu am fost sceptică. Dar când am jucat ‘cine adoarme primul pierde’, am descoperit că absurdul chiar funcționează: Irina mea adormea în 5 minute.”

Cum poți aduce jocul absurdului în rutina zilnică

Lasă copilul să conducă povestea, oricât de „neînțeleaptă” ți se pare.

Răspunde pe același ton: dacă el spune „eu sunt o supă”, tu spune „perfect, adaug niște zâmbete în tine”.

Nu corecta nonsensul, ci prelungește-l.

Introdu absurdul și în sarcini plictisitoare: “Cine se spală pe dinți fără să clipească e un extraterestru de nota 10.”

Rezultatul? O relație mai apropiată, mai relaxată și un copil mai încrezător în propria imaginație.

Mini-ghid pentru părinți: 5 jocuri absurde pe care copiii le adoră

1. Telefoanele stricate între galaxii

🪐 Echipament necesar: două pahare de plastic și o ață imaginară.
„Alo, aici planeta Supă-Cu-Găluște. Pe cine caut?”
Copilul îți va răspunde de pe planeta lui, unde oamenii mănâncă nori și fac baie în praf de stele.
→ Ce se dezvoltă: vocabularul, imaginația narativă și… rezistența ta la râs necontrolat.

2. Frigiderul care vorbește

🍎 Deschide frigiderul și întreabă: „Cine a mâncat toată ciocolata?”
Lasă copilul să-ți răspundă în rol de ou, iaurt sau castravete supărat.
→ Ce se dezvoltă: empatia și capacitatea de personificare (Bonus: s-ar putea să mănânce legumele mai ușor după asta).

3. Concursul de mers invers

🚶‍♂️ Toată familia trebuie să meargă, să vorbească sau chiar să cânte… invers.
Exemplu: „Copiii fericiți se spală pe dinți” devine „Ițnid ep ălaps es ițiciref iipoC.”
→ Ce se dezvoltă: controlul motor, atenția distributivă și simțul umorului lingvistic.

4. Interviul imposibil

🎤 Tu ești jurnalistul, iar copilul este un personaj absurd: un pantof care a câștigat alegerile sau un nor care merge la școală.
Îl întrebi: „Ce te-a motivat să candidezi?” sau „Cum te simți când plouă cu oameni?”
→ Ce se dezvoltă: creativitatea verbală și încrederea în exprimare.

5. Ziua în care totul e pe dos

🌈 Într-o zi stabilită, toți membrii familiei fac intenționat totul invers: salută cu „la revedere”, mănâncă desertul înainte de felul principal, poartă șosetele desperecheate.
→ Ce se dezvoltă: flexibilitatea cognitivă, adaptarea și bucuria de a ieși din rutină.

Și acum… partea cea mai frumoasă

În lumea Copilandia, jocul absurdului este peste tot: în oglinda care te întreabă „cine e cel mai ciocolatos copil din regat?”, în dragonul care ține dietă doar cu zâmbete și în poțiunea care te face să vorbești… în rime!
Aici, copiii își antrenează mintea prin râs, iar părinții redescoperă farmecul pierdut al copilăriei.
Pentru că la Copilandia, absurdul e serios — în cel mai frumos mod posibil.

Articolul Jocul absurdului – când nonsensul face sens apare prima dată în Copilandia.